Nici o privire

navegação

Nici o privire

12.09.10

Traducere din limba portugheza de Clarisa Lima

Cistigator al Premiului Literar Jose Saramago

Actiunea romanului Nici o privire se desfasoara intr-un satuc unde viata este in permanenta umbrita de spectrul saraciei, cu femei si barbati abrutizati de munca si greutati, care totusi nu sint imuni la iubire sau gelozie, in ciuda sentimentului predominant, intr-o viata a satului, ca destinul are un caracter implacabil. Autorul pare sa teasa in jurul lumii lor o forma de magie ca un blestem. Iosif, ciobanul taciturn, batrinul Gabriel, in virsta de un secol si jumatate, gemenii siamezi ai satului, mesterul Rafael, ciung si schiop, prostituata cea oarba la a treia generatie devin cu totii personaje ale unei lumi magice, in care toti iubesc si sufera, isi mostenesc iubirile, tragediile si violentele la nesfirsit. Pina si linistea primordiala a satului pare sa se intoarca impotriva lor, pina si binecuvintata lumina – traiesc si mor sufocati de o vesnica arsita, in peisajul lor cu dealuri umbrite de maslini, iar peste toate Diavolul insusi troneaza.

“Cind a scris insa primul sau roman, cind el a fost remarcat, dintre alte treizeci, de insusi Jose Saramago, de unicul Premiu Nobel portughez pentru Literatura de pina acum, lucrurile au inceput sa se schimbe: acest roman a propulsat in citeva zile numele lui Jose Luís Peixoto pe prima pagina a ziarelor.” (Mihai Zamfir, in Romania literara)

Clarisa LIMA, octombrie 2009, interviu publicat pe www.traducembine.ro

Romanul lui Peixoto are o atmosfera greu de uitat, mitica, magica, personaje cu nume biblice sau fara de nume, o meditatie simpla, dar profunda asupra destinului, a lumii, a mortii. Are un ritm de incantatie uneori, un stil proaspat, dar si catharsis pe alocuri, prin pasaje grele, pline de suferinta (precum scena mortii lui Moise). E o carte la care nimeni nu ramine indiferent.
Peixoto a avut rolul sa-mi ofere o revelatie pe care o avusesem numai in fata a trei autori de limba portugheza: Lobo Antunes, Saramago si Mia Couto, scriitorul mozambican.

Jose Luis PEIXOTO in interviu cu Ana CHIRITOIU, octombrie 2009, in Noua literatura

Scriu din ce in ce mai mult in cheie realista. Dar realismul nu inseamna azi exact ce insemna acum douazeci de ani. Pentru mine inseamna ca ma refer la lucruri reale, dar nu sint sigur ca ele sint si realiste, fiindc nici reallitatea nu e mereu realista. Cind scrii un roman incerci sa creezi un fel de alchimie care sa produca viata. Cind a fost intrebat ce-si propune sa faca in cartile lui, Hemingway a spus ca incearca sa-l faca pe cititor sa-si aminteasca lucrurile pe care le citeste ca si cum le-ar fi trait pe pielea lui. Si mi se pare un scop foarte bun, asta incerc sa fac si eu, cu constiinta faptului ca limba e un material cu o viata proprie, iar scriitorul incearca sa traduca realitatea intr-o alta lume, facuta din cuvinte, care traieste dupa regulile sale.

Mihai ZAMFIR, nr. 31, in Romania literara

Cum apare in orizontul literaturii un scriitor extraordinar? Pe neasteptate, pe nesimtite, din intimplare: exista nenumarate adverbe si locutiuni adverbiale care noteaza aceeasi perceptie a surprizei fericite. Cum apare pe firmamentul literaturii o noua stea? Cu discretie – pina in momentul exploziei. Iata o problema asupra careia teoreticienii literaturii au ezitat mereu sa se pronunte.
Si in literatura portugheza, ca in oricare alta, au loc citeodata aparitii stralucitoare. Debutul lui Jose Luis Peixoto este unul dintre acestea.

Jose Luis PEIXOTO in interviu cu Alina PURCARU, 7-13 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura

Personal cred ca proza ar trebui sa aspire la poezie: daca in cinci versuri ai un cuvint in plus, il simti. Simti ca nu e bine. Asa ar trebui sa se intimple si intr-un roman de 200 de pagini, sa nu ai nimic in plus. Un poem e o sinteza, si asa ar trebui sa fie si un roman: e o lume mica, o lume in sine. Si in special acest roman, Nici o privire, are, cumva, modul de organizare al unui poem. Incepe si se termina intre propriile limite. Lumea din cartea asta e diferita de lumea adevarata. Dar intentia e ca cititorul sa faca singur conexiunile intre cele doua si sa traga propriile concluzii.

Clarisa LIMA, 4 aprilie 2010, in Evenimentul zilei

Am aflat, prin intermediul unui prieten, ca Jose Luis Peixoto, un autor portughez de virsta mea, isi dorea foarte mult sa fie tradus in romaneste si incerca sa gaseasca un traducator interesat. Am fost curioasa si am citit doua carti de-ale lui, care m-au impresionat. Ulterior, aveam sa o traduc pe una dintre ele, Nici o privire. Intre momentul in care am decis sa traduc din Peixoto si momentul in care editura Polirom s-a aratat interesata de publicarea traducerii au trecut trei sau patru ani. Inainte sa termin Nici o privire (pe care o incepusem doar de dragul de a o traduce, fara sa stiu daca avea sa fie publicata) am tradus insa Orasul Domnului, un roman brazilian pe care s-a bazat filmul care la noi s-a tradus Orasul Zeilor si care e unul dintre filmele mele preferate. Acest gen de munca este pentru mine o framintare continua, bucurie si teama, nervi, oboseala, satisfactie, frustrare, de toate. Mi se pare ca e cel mai important lucru pe care l-am facut pina acum. Vi-l recomand din toata inima pe Peixoto. De altfel, pe linga romanul Nici o privire, care a aparut la Polirom in 2009, va aparea al doilea roman tradus, Cimitirul de piane, in vara aceasta. Sper ca si acesta din urma sa fie la fel de apreciat ca primul publicat.

Jose Luis PEIXOTO in dialog cu MAgda VLADOI, 30 octombrie 2009, www.newsin.ro

Am scris Nici o privire cind aveam 23 de ani, este primul meu roman. Acum am 35 de ani si lucrez la al patrulea roman. Cind l-am scris nu eram sigur ca pot scrie un roman, ca sint capabil sa fac asta, era o incercare. Din experienta mea de dupa am ajuns la concluzia ca, intr-un fel, primul roman e cel mai usor. Am scris lucruri care deja erau parte din mine de multi ani. Acest roman se intoarce la amintirile mele din copilarile, la regiunea unde m-am nascut, un mic sat unde am locuit pina la 18 ani. Aici prezint viata dintr-un mic sat, amestecata cu creaturi mitologice. Unele dintre personaje sint din tradita orala a povestilor portugheze. In acest roman gasesti un pastor, care e o persoana obisnuita, dar si un urias, diavolul, sau gemeni siamezi care sint legati prin degetele mici. Am incercat sa fac acest «amestec», pentru ca am citit multe carti despre acea regiune focusate pe neorealism, nu citisem pina atunci niciun text existential, individual despre acea regiune. Cred ca viata rurala aduce ceva individual, iti schimba si iti atinge personalitatea. Asta am incercat sa identific si sa descriu in acel roman. Nu mi-am imaginat ca va fi tradus in romana sau in alte limbi, acest lucru e dincolo de orice asteptari pe care le-am avut. Cind scrii, nu trebuie sa te gindesti la asta, la faima, trebuie sa te gandesti doar la ceea ce scrii, deoarece nu te poti baza pe altceva. Faima se intimpla doar cu noroc si cu multa munca. Insa e nevoie de mult noroc.

Dana PIRVAN-JENARU, 30 octombrie 2009, in Observator cultural

Jose Luis Peixoto a fost punctul de atractie al serii, datorita, pe de o parte, renumelui international (este considerat, valoric, «noul Saramago» al Portugaliei), iar pe de alta parte, datorita usurintei si placerii cu care se apropie si cu care isi apropie oamenii.
Este un tinar de 35 de ani, care a primit in 2001 Premiul «Jose Saramago» pentru romanul Nici o privire, lansat de Polirom chiar in seara prezentei autorului la Bucuresti, fiind remarcat de Saramago insusi pe cind avea doar 26 de ani. I-a fost deschisa astfel usa succesului international, pe care a stiut sa si-l asume si sa-l confirme constant. Personalitate energica, dovedind calitati artistice, nu doar exclusiv literare, in 2003, portughezul a lansat cu cei de la formatia Moonspell un album si un roman care poarta acelasi titlu – The Antidote –, fiind si autor de librete de opera, coregraf al dansului contemporan si poet. In plus, in Portugalia exista deja un premiu pentru tinerii scriitori sub 25 de ani care ii poarta numele. In spatiul culturii noastre, numele sau a aparut pentru prima data in 2002, cind Mihai Zamfir il numea, intr-una dintre Scrisorile portugheze, o aparitie stralucitoare a literaturii, pariind pe geniul sau. Dupa lectura publica si dezbateri, oamenii au asteptat rabdatori la rind pentru a primi un autograf, cartile aduse (si care au putut fi cumparate cu reducere) dovedindu-se insuficiente.

http://books.rainbowchild.ro/, 30 octombrie 2009,

Dar dintre toti scriitorii prezenti in prima zi a Festivalului, cel mai simpatic mi s-a parut Jose Luis Peixoto: tatuaje, bratari de la concerte la mana (aveam sa aflu ca de fapt multe erau de la meciuri de wrestling, cercei, adidasi misto, ehe, asta da scriitor. In plus, fragmentele din cartea sa (Nici o privire) care au fost citite mi-au placut mult de tot, iar raspunsurile pe care le-a dat pe parcursul serii m-au facut mereu sa zimbesc. Dap, asta da scriitor!

http://chestiilivresti.blogspot.com, 26 octombrie 2009,

Mega-uau! Saramago, Marquez si Faulkner la un loc!
Un sat. Citeva personaje, doua generatii. Un pastor, un hangiu, o bucatareasa, un timplar. Doi siamezi, o prostituata oarba, un urias, un batrin, copii. Si universul in jurul lor si in ei. Ginduri si fapte, citeva priviri. deloc vorbe...
Nici o privire. De fapt, privirea lui Peixoto asupra lumii. Ce nu ne va apartine niciodata. Dar pe care murim de curiozitate sa o privim.
Am retrait admiratia din ’98-’99 cind l-am descoperit pe Saramago. Norocoasa Portugalia: dupa Saramago, apare firesc, iata, Jose Luis Peixoto.

Dana PIRVAN-JENARU, 19-25 noiembrie 2009, in Observator cultural

Nici o privire este un roman naucitor, obsedant. Pe de o parte, prin sugestia durerii profunde si a singuratatii impenetrabile de care personajele sint coplesite, iar pe de alta parte, prin farmecul scriiturii poematice, impinzite cu imagini de o frumusete tulburatoare. O frumusete ametitor de delicata ce secreta, paradoxal, o tristete fatal deznadajduita si nemarginita.

Claudiu CONSTANTINESCU, 19 noiembrie 2009, in Dilema veche

Romanul acesta de debut al portughezului Peixoto e, pur si simplu, o carte de mare scriitor. Pe mine m-a inmarmurit. M-a facut sa uit pe loc de lucrurile seducatoare pe care ma obisnuisem sa le caut prin texte si m-a reinvatat ceea ce nu credeam sa mai prizez vreodata: poezia gesturilor taciturne, poezia ariditatii, poezia lucrurilor esentiale, grele ca pamintul. Fronda unei asemenea proze este comparabila cu cea a DJ-ului dintr-un club de noapte care ar pune sa rasune, brusc, in difuzoare, incantatiile lui Doru Liviu Zaharia din Nunta de piatra. Impietresti.

Alina PURCARU, 7-13 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura

Nu exista mila pentru personajele acestei carti, nu exista intelegere si li se intimpla tot ce e mai rau. De fiecare data viata lor depinde de altcineva, de o prezenta care e mai puternica decit ele, si asta e o intrebare pe care cartea o ridica, o intrebare religioasa. Cum se intimpla? Asa stau lucrurile de fapt? Cititorul urmeaza sa confrunte situatia din carte cu realitatea pe care o cunoaste. Romanul nu e o afirmatie despre fatalism si despre partea intunecata a lucrurilor, ci o intrebare. Mai putin chestiunea mortii, asta e o certitudine.

Temas: